Teoria pantalonului larg si a gandirii stramte

Am gasit chestia asta. mi se pare o poveste interesanta. asa ca azi am hotarat sa o postez pe blog. Teoria pantalonului larg si a gandirii stramte. Nu sunt multi cei care cunosc povestea pantalonilor largi, cu renumitul si mult criticatul lor tur.

Negrii au suferit mult din cauza prejudecatilor si a urei rasiale, de la exploatarea inumana pana la amplificarea celor mai mici greseli si pedepsirea aspra si nedreapta pe care au suferit-o in trecut; ba chiar si astazi se mai aplica un astfel de tratament. Asa se face ca acestia aveau inchisori special amenajate cu o politica spartana. Cei inchisi aici aveau de indurat munci silnice si pedepse crunte. Ajunsi la limita disperarii, multi dintre ei se spanzurau in celule cu bretelele de la pantaloni. Astfel de incidente se intamplau sistematic. In consecinta, conducerile inchisorilor au hotarat sa nu li se mai dea bretele, iar pantalonii aveau de acum turul lasat. In spirit de solidaritate pentru fratii lor inchisi, dar si ca forma de protest impotriva regimului auster si injust, cei ce erau in libertate au inceput sa poarte pantalonii intr-o maniera asemanatoare. In timp, ei au devenit un fel de uniforma a soldatilor miscarii hip-hop, dar in prezent, constat din ce in ce mai mult ca au devenit o moda, ceva ce e privit ca tinand strict de imagine, o buna vestimentatie pentru a atrage fetele vesele. Only shit!!!
Tinereii cu personalitatea in rate, care ziua sunt “underi”, iar noaptea se unduiesc pe boxa din club dupa ritmurile gretoase ale manelelor promovate abuziv, nu fac altceva decat sa defaimeze si sa prejudicieze, in general miscarea hip-hop autohtona, si in special pe cei care o sustin, fie ca doar asculta, canta ori sunt aleargati de politie pentru ca arta urbana nu este apreciata.
Vorbind de cultura geniala si de lexicul acestor mari fuckeri ce cred ca hip-hop-ul se rezuma la cateva trupe consacrate, fara insa a le cunoaste evolutia si lupta pe care au dus-o pana ce si-au castigat bine-meritata titulatura de “trupa de mainstream”, nu poti auzi decat un bombastic “yeeeeaah” ori un ridicol “yo”, indiferent de contextul in care se afla. E un fel de tic verbal care se alatura unor sintagme extra-patetice foarte des uzitate, gen: “Ce faci fetele?” ori “Moaaarfa bai!!”, si sa nu uitam de clasicele cuvinte folosite cu o turatie de 20 de ori pe minut: “p**a” si “cacat”.
Mergand pe firul psihologiei, ultimul cuvant amintit sintetizeaza valoarea lor ca oameni intr-o societate, un fel de exteriorizare a respectului de sine venita din subconstientul lor. Si totul nu ar fi chiar atat de deranjant daca acestia ar avea un miraculos si rarisim moment de luciditate si ar exclama privindu-se intr-o oglinda: “Moama, nu stiam cat sunt de penibil!”. Insa asa ceva nu prea se intampla si ar fi bine sa ma parchez din nou pe Terra si sa nu mai visez la o sclipire morala din partea lor.
Fara echivoc, orizontul acestora de cunoastere e la fel de inchis ca si carcasa cd-ului propaspat piratat din nesimtire, prostie si/sau inconstienta, imbracate frumos de pretextul “lipsei banilor”. Dar acum imi permit sa spun ca daca ai posibilitatea materiala sa fii conectat la internet si implicit sa descarci melodii peste melodii pe care le gasesti si la un magazin de specialitate si la taraba la care vinde nenea Gigel de la scara B, atunci nu ai tu oare cativa lei din astia mai grei sa-ti cumperi muzica in original? Ba da! Dar e mult mai simplu asa. “De ce sa ma gandsc oare daca ii afectez aluia care imi incanta mie auzul, evolutia profesionala?”. O mentalitate proasta si, din pacate, adanc inradacinata, cu minime posibiltati de schimbare.
O ultima chestiune, ce incoroneaza totul: nu o pereche de baggy pants si niste casti te fac raper. Puterea mentala, capacitatea de a filtra si intelege mesajul transmis, asta este esenta! Hip-hop-ul este inainte de orice o stare de spirit si un mod de viata.