Despre anul bisect există în tradiţia populară românească o legendă, cea a Lunii Februarie şi a Sfântului Casian. De ce are luna februarie câte 29 de zile la fiecare patru ani?
Odată Sfântul Casian (cu hramul la 29 februarie) s-a dus la Dumnezeu şi a început să se plângă Ziditorului că oamenii nu-l cinstesc şi pe dânsul, cum îi cinstesc pe ceilalţi sfinţi. Dumnezeu îl întrebă însă:
- Ai făcut vreo faptă bună in lumea asta? Ceilalţi sfinţi au făcut multe fapte bune şi de aceea au câte o zi de ţinere.
Nesfârşind încă vorba, iată că vine acolo Sfântul Nicolae, ud leoarcă.
- Sfinte Nicolae, îl intreabă Dumnezeu, de ce eşti ud?
- Uite de ce, răspunse Sfântul. Din pricina vântului mare, era gata-gata să se înece o corabie; cum am văzut-o, m-am aruncat în apă şi am scăpat-o de primejdie, iar pe oamenii ei, de la moarte.
Atunci Dumnezeu se întoarse către Sfântul Casian şi îi zise:
- Auzi cum fac fapte bune cei care au ţinere? Fugi de-aici şi la fiecare 4 ani să vii şi tu o dată.
Şi de-atunci, luna februarie are câte 29 de zile la fiecare patru ani o dată.
0 comments:
Please no spam! Remove comment!