Cu o săptămână înaintea Paștelui aducem în casele noastre liniștea și bucuria Floriilor, anul acesta fiind pe 8 aprilie.
Acestea deschid pentru românii ortodocşi ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie odată cu Înălţarea lui Isus (la 40 de zile de la Sărbătoarea Paştilor). Evocând intrarea Mântuitorului în Ierusalim călare pe asin, întâmpinat de o mulţime cu flori şi ovaţii, Floriile reprezintă o sărbătoare, rezultând tradiţii şi obiceiuri extrem de pitoreşti. Intrarea Domnului Isus Cristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca împărat. Primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Cristos, Care a intrat în Ierusalim ca împărat smerit – împlinind o prorocire din Vechiul Testament – a fost cu ramuri de măslin. În această Duminică se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie – care se împart creştinilor – iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele, caci apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute. În unele sate, locuitorii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc (credinţa spune că acest ritual îi apară de boli şi îi face mai robuşti). Fiind o sărbătoare care marchează reînvierea naturii, sensul ei este atribuit şi elementelor din viaţa cotidiană. În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, spre a deveni mai frumoase şi mai sănătoase, mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an. În Muntenia, oamenii nu se spală pe cap deoarece există crezul că dacă fac asta în Duminica Floriilor – în care toţi pomii înfloresc – vor albi precum coroanele albe ale copacilor. În această zi de Post este dezlegare la peşte.
Dragii mei, să petrecem cum credem noi de cuviință Floriile, ba prin ograda vreunui sărbătorit cu nume de floare, ori stând acasă în confortabilul fotoliu, uitându-ne la cât de bine o duc altii (guvernanții, bineînțeles) și cât de rău o duc șomerii, pensionarii, cadrele didactice, bugetarii, studenții, elevii, și, cea mai de seamă in această zi, scrumbia de la Dunăre! :)
0 comments:
Please no spam! Remove comment!