
Conform statisticilor realizate, până în momentul de față, s-a constatat că atât bărbații, cât și femeile își înșeală partenerii pe parcursul unei relații de durată.
Spre deosebire de bărbați care sunt într-un procentaj de aproximativ 65%, femeile care își înșeală partenerii sunt într-un procentaj mai mic, și anume 55%. Dar bineînțeles această mică diferență dintre cei care înșeală mai puțin și cei care înșeală mai mult, nu schimbă faptul că mai bine de jumătate din femeile din întreaga lume înșeală deși au o relație de durată.
Principalele motive pentru care femeile își înșeală partenerii sunt:
1. Femeile înșeală din răzbunare! Chiar știu multe situații de acest fel în care femeia își înșeală bărbatul din răzbunare pentru că acesta a înșelat-o la rândul lui și din impulsul prostesc de a demonstra că și ea poate să înșele.
2. Datorită neglijenței partenerului! De multe ori, bărbații ocupați cu probleme la locul de muncă uită să mai acorde aceeași atenție iubitei și astfel femeia se simte neglijată, nu mai este la fel de apreciată ca la începutul relației și găsește refugiul în brațele altui bărbat.
3. Femeile pentru care viața intimă într-o relație are mare importanță, o astfel de pauză din diverse motive pe care partenerul le poate avea, o face să se arunce în patul altuia.
4. Unele apucături nefirești pe care bărbatul le capătă de-a lungul relației, cum ar fi acoolismul, gelozia excesivă, agresivitatea, toate sunt motive pentru care femeile își înșeală partenerii.
5. Timpul acordat vieții de cuplu se reduce excesiv! Când femeia își dă seama că petrece foarte puțin timp cu partenerul său în ultima vreme, se simte nevoită să înșele pentru a-și alina decepția pe care o trăiește alături de iubit.
6. Cade prea ușor pradă avansurilor bărbaților! Acest aspect depinde de caracterul fiecărei femei. Sunt femei care se simt atât de mândre când un bărbat le face avansuri, încât nu pot să-l refuze.
7. Bărbații cuminți sunt înșelați de femeile rebele! De obicei femeile rebele nu apreciază bărbații liniștiți şi se plictisesc foarte uşor de aceştia.
Și încă lista motivelor pentru care femeile înșeală este destul de lungă, însă acestea sunt cele mai întâlnite situații.
0 comments:
Please no spam! Remove comment!