Monday, December 2, 2013

Amazon Prime Air (Video) Proiectul SF

LIKE ON FACEBOOK

Ieri Amazon avea programat un anunţ important şi deşi ne aşteptam să fie vorba despre deja legendarul sau smartphone, aparent era vorba despre un serviciu la care nu ne aşteptam. Faimosul retailer are de gând să înlocuiască curierii cu drone.
 
Amazon va face livrările de colete în 30 de minute folosind drone cu elice (Video)

Astfel, un mic elicopter branduit Amazon îţi va aduce coletul acasă, prin intermediul unui serviciu numit Amazon Prime Air. Intenţia acestui retailer este de a scurta timpul de livrare la doar 30 de minute. CEO-ul Amazon, Jeff Bezos afirmă că pe viitor dronele vor fi complet autonome, iar acest program va fi pornit în urmatorii 4-5 ani, deci mai avem de aşteptat.

Un elicopter de acest gen poate căra un colet de aproximativ 2 kilograme, acoperind deci 86% din obiectele pe care Amazon le livrează. O dronă poate livra într-o acoperire de 16 km faţă de un centru Amazon, deci zonele urbane vor fi perfect acoperite. Ne întrebam totuşi cum vor reuşi aceste mini elicoptere să evite ciocniri cu maşini, dacă zboară prea jos şi cu păsări şi elicoptere reale dacă zboară prea sus. Şi cum rămâne cu cei care stau la bloc? Va urca drona până la etajul lor?


Sursa : mobilissimo.ro

Awards


Money Online !








VIDEO

About the Author

Have a good day/night!

0 comments:

Please no spam! Remove comment!

WARNING !

This site does not host any media file or any other file which might be under the influence of copyright. The links on this site lead to other sites! Not responsible for accessing and downloading files from links that lead them! Accessing links on this site, and downloading files from these leading assume your responsibility !!!

Labels

Info Download Video Oameni Jocuri Amuzament Romania Muzica Torrent FileList.ro Hip-Hop Stiri LG YouTube Bani Imagini Bacau Hack Software 2014 Auto PC Fotbal 2012 AI DE PLM Rapperi Filme Made in Romania FOR LIFE Arta Internet Cocalari Telefoane Muzica Adevarata Trailer Windows Blogger Tehnologie Artisti Copiii Online Servicii Online Fashion Facebook NU in Romania America 2013 Muzica de kkT TV Vedete Culinar Picture of the Day Animale Poza Zilei RObotzi Pitzipoance Sport Bani Pe Net Loto 6/49 Monden Slots Games Pack Sezonul 4 Sezonul 1 Sezonul 2 2015 Filme XXX JapKa Politia Seriale Online Stiinta Tutorial Underground HH Evenimente EA Sports Europa Evenimente Bacău Negative Religia Album Android Bancuri Civilizatii Gangsta-Rap Istoria Planete Subtitrari Droguri Naturist Promovare HH Concert Google Masoneria Natura Scoala Sezonul 3 Apple Microsoft Politica Samsung Adolescenta Counter-Strike 1.6 Fructe Pronosticuri Romani au Talent Sex Sexy Toshiba Pariu cu Viata Tatuaje Templates China Update Anglia Manele Subway Pub Cultura FIFA 07 Online Inventie Made in China Realitatea Rock Serials Elevi Rusia Satana Simulator System Requirements Warcraft III: The Frozen Throne 2017 3D Audio Club Zebra Documentar DozaDeHas Franta Gadget HTML Italia Medicamente Mobile Poker Racing Rapper Cocalar Reclama Afaceri EA Mobile Interviu Motociclete SKIDROW Sistem de operare Tigari WWE .dll 2016 Alcool Asus BeatBox Bulgaria Cartea Recordurilor Cool Driver England Las Fierbinti Mac OS Maps Warcraft Mircea Badea The Stage Valentine’s Day AdSense Antarctica Avioane Balul Bobocilor Box Casa de Cultură Bacău Crack FIFA Farse FreeStyle Gameloft Gepex Park Germania PSP Rasta Razboi Statusuri Terorism Trafic de Acte Twerk Team Twitter Versuri Videochat WebDesign Zodii eMachines 2018 ACTA Anonymous Basket Bauturi Bere Biletul Zilei Camera ascunsa Club Kremlin Crestin-Ortodox Dancing Fonturi Glu Google+ Handbal Linux MPC Micron Rezumat Setari
Subscribe on : YouTube

Statistics

Blog Archives

Copyright ©

Copyright ©
Proudly Powered by JK07.