Istorioara incepe cu un vestit cronicar arab AI-Massudi care mentioneaza o inscriptie neobisnuita, gravata pe peretele unui coridor interior al Marii Piramide, care fusese descifrata de astronomul particular al califului AI-Maamun… in anul 820 al erei noastre:
“Sunt vestitorul si martorul vointei divine; Dumnezeu m-a creat cu simtaminte omenesti si port taina pe care El mi-a incredintat-o.”
Cronicarul arab afirma ca autorul inscriptiei vorbeste in numele Marii Piramide.
Cand i s-a adus la cunostinta califului textul inscriptiei, acesta a ramas pe ganduri, relateaza AI-Massudi. “Care-i taina acesta?” a exclamat el, nedumerit si curios. Imediat a poruncit sa se faca cercetari si sa se sape; isi inchipuia ca mesajul enigmatic din adancul Piramidei era de o insemnatate deosebita, indeplinind dorinta califului, EI-Ham, arhitectul-sef, a cautat sa formeze o echipa, grupandu-i pe cei mai buni lucratori, cei mai renumiti savanti, astronomi si magicieni, pentru a duce la bun sfarsit aceasta misiune dificila: trebuia inteleasa si interpretata scrierea cu semne ciudate gravate in interiorul Piramidei.”
Acest fragment trebuie considerat cu multa prudenta. In afara lucrarii lui AI-Massudi, nici o alta lucrare araba nu specifica citirea scrierii hieroglifice, care, dupa cum stim, a fost realizata de Champollion, zece secole mai tarziu, (n. a.)
Descoperiri ciudate in camera Faraonului
Lucratorii au atacat mai intai varful ascutit al edificiului si au inlaturat tot paramentul din piatra de pe fata nordica, la nivelul treptei a saisprezecea, fara sa izbuteasca sa descopere intrarea in Galeria Secreta. Nu au gasit niciodata poarta de acces, nestiind ca era formata dintr-un monolit enorm, care se ‘rotea pe un pivot. Au fost ajutati de intamplare, deoarece in timpul unei zile au auzit zgomotul facut de caderea unei pietre in interiorul edificiului. Prin bresa deschisa, lucratorii, astronomii si magicienii s-au strecurat in culoarul care se prezenta in fata lor; dupa ce l-au strabatut anevoie, fiind intuneric, au ajuns la camera Faraonului, locul cel mai tainic al Piramidei. Ce credeti ca au vazut acolo? Privirea lor patrunzatoare a descoperit doua statui ale caror dimensiuni erau mai mari decat cele ale unui om. Statuile erau asezate pe o masa imensa din piatra. Prima, cioplita in piatra neagra, infatisa un razboinic tinand in mana dreapta o arma de lupta; a doua, din piatra alba, era dupa chipul si asemanarea unei femei care tinea si ea o arma in mana. intre cele doua statui se afla un vas splendid, inchis ermetic, taiat in cristal rosu. Ei au mai vazut o masinarie perfectionata, reprezentand un cocos, din aur rosu, smaltuit cu pietre pretioase. S-au a-propiat de ea. Deodata, pasarea a scos un tipat infiorator, a inceput sa bata din aripi si s-a auzit un zgomot infricosator: veneau din toate partile voci cavernoase care te umpleau de groaza.
EI-Ham, arhitectul-sef, responsabilul acestei expeditii neobisnuite, a dat dispozitie lucratorilor sa stranga toate obiectele descoperite si sa le transporte la palatul califului. Acesta i-a rasplatit cu generozitate pe slujitorii sai credinciosi si, mai tarziu, a amenajat un muzeu secret, unde a ferecat cu strasnicie obiectele acelea, care nu fusesera faurite de mana vreunui om.”
“Regele s-a trezit inspaimantat si a convocat preotii sl prezicatorii”…
Aceste obiecte “care nu fusesera faurite de mana vreunui om”, incepand cu secolul X, epoca in care se situeaza relatarea cronicarului arab, aceste obiecte “neidentificate”, pentru a folosi un termen modern, au suscitat polemici aprige. Un numar impresionant de autori arabi au descris detaliat, dupa AI-Massudi, muzeul extraordinar al califului AI-Maa-mun, a carui urma s-a pierdut catre mijlocul secolu-lui XIII. Dupa noua secole de la relatarea cronicarului AI-Massudi, un poet francez, care studia cu fervoare ezoterismul, Gerard de Nerval, a reluat aceasta tema de legenda – sau aceasta povestire autentica – in celebra sa Calatorie m Orient.
Dupa un lung preambul cu caracter tehnic, in care Nerval ne lamureste ca roca folosita ca material de constructie a piramidelor nu este vestitul sienit, care se gaseste peste tot pe tarmurile Nilului, ci o roca provenind din America de Sud, poetul francez, respectand legenda araba citata anterior, presupune ca aceste edificii uimitoare sunt mult mai vechi, dinaintea perioadei faraonice, confirmand in felul acesta teza celor care vad in egipteni si in indienii din America un singur popor, acelasi, urmas al atlantilor.
A fost odata, cu trei sute de ani inaintea Potopului, un rege numit Saurid, fiu al lui Salahoc, care a avut un vis: se facea ca se rasturna totul pe pamant, oamenii cadeau cu fata in jos si casele se prabuseau peste oameni; astrele se ciocneau in cer, iar ramasitele lor acopereau pamantul, ajungand la o mare inaltime. Regele s-a trezit inspaiamantat si s-a dus la Templul Soarelui… A convocat preotii si prezicatorii. Preotul Akliman, cel mai invatat dintre toti, i-a marturisit ca avusese si el un vis asemanator.
Atunci regele a poruncit sa se inalte Piramidele, pastrand forma unghiulara, cea mai adecvata pentru a rezista la ciocnirea dintre astre, si sa se aseze unele peste altele aceste blocuri de’piatra, legate intre ele cu cepuri de fier si cioplite cu o maiestrie atat de desavarsita incat nici focul cerurilor, nici Potopul sa nu poata sa le nimiceasca. Acolo urmau sa se adaposteasca, la nevoie, regele si marii dregatori, ducand cu ei cartile si desenele stiintei, cu talismanurile si cu tot ce era absolut necesar sa fie pastrat pentru viitorul neamului omenesc.”
Fiecare papirus, fiecare sarcofag, fiecare piramida, fiecare oala de lut, fiecare car de lupta, fiecare pictura de pe peretii templelor ascundea in Egiptul Antic un sens metaforic – un mit, o legenda, un model, un mod de viata…
Acesta este cel mai bun exemplu de impletire a sacrului cu profanul pana la un nivel la care oamenii uita de realitate si traiesc numai pentru zeii lor, pentru credinta lor….
Azi avem de-a face cu o degenerare a acestor vechi simboluri si mituri (fie ele si pagane). Societatea a transformat miturile in simple fictiuni, fapt deja recunoscut chiar de greci, acum douazeci si cinci de secole si care face dificila selectarea riturilor originare, pierdute in exuberanta episoadelor intamplatoare.
De-a lungul epocilor, caracterul initiatic al acestor povestiri a disparut putin cite putin indaratul aspectului lor poetic si romanesc, devenit uneori malefic prin inversiunea lui, caci ambivalenta universala a simbolurilor sacre se regaseste in mituri. Cu atat mai lesne cu cat sacru nu vrea sa spuna miraculos, doar daca pentru noi cuvintul miracol e numele religios al evenimentului. Atunci cand este universal, spune Leibniz, miraculosul anihileaza si absoarbe ceea ce are particular, pentru ca il justifica… Toata natura este plina de miracole, dar de miracole ale ratiunii”.
Din aceasta perspectiva, primordialitatea mitului este intr-adevar “neconditionatul originilor”, recunoscut de Kant.
Acum mai mult ca oricand trebuie sa reinventam miturile, sa ne reinventam… E ceea ce a exprimat magnific Kierkegaard spunand: “Nu inteleg adevarul decit atunci cind el devine viata in mine.”
Am mai gasit in cartea Mortilor din mormantul lui Seti urmatoarele : “Thot, maniat ca oamenii erau prea rai a adus potopul – Voi spulbera tot ce-am faurit”, asemanator cu geneza (eu ii voi nimici odata cu pamantul).
“Candva a cazut din cer o stea si flacarile au cuprins intreaga fire. Toti au pierit, iar eu am scapat cu viata. Dar cand am vazut gramada de trupuri arse, amaraciunea mea a fost atat de mare, incat era sa mor de durere.”
Acesta este mesajul hieroglific inscris pe un papirus apartinand dinastiei a XII-a egiptene.
About the Author
0 comments:
Please no spam! Remove comment!