529 de ani de la nașterea marelui pictor Rafael și 492 de ani de la moartea sa

Paradoxal, cel care a fost unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, cel mai de seamă pictor al Renașterii italiene, Rafael,  s-a născut pe data de 6 aprilie 1483 și a murit la doar 37 de ani, tot la aceeași dată cu cea a nașterii sale.

Moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale.

Pe numele său adevărat Raffaello Santi, acesta a devenit cunoscut ca Rafael Sanzio. S-a născut în orașul Urbino (un important centru al vieții culturale italiene în timpul Renașterii), iar tatăl său a fost Giovanni di Santi di Pietro, pictor de curte al principilor de Montefeltro.

Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din 1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura de “magistru”, ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Rafael studiază stilul vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil. Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican.

Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi. Artistul realizează multe portrete – cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau al Donei Velata – pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514 Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene și este, în același timp, și orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: “Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit”.

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello. Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele:Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale, iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antică.

Madonna Sixtină

Madonna della Sedia

Rafael a pictat numeroase compoziții în care apare figura Fecioarei Maria în diferite ipostaze. În 1507, când mai era încă la Florența, pictează Madona cu sticlete, restaurată mai târziu de Rodolfo Ghirlandaio. În tabloul Madonna dell’Impannata, Fecioara Maria și Pruncul Iisus sunt înconjurați de Sfânta Elisabeta, Sfânta Ecaterina și Sfântul Ioan Botezătorul.Grație culorilor calde, opera respiră bucurie și calm, luminată de zâmbetul senin al pruncului.

Madonna di Foligno (1510) și Madonna Sixtină (1513) arată bogăția culorilor, eleganța figurilor și îndrăzneala în invenția compoziției, caracteristică perioadei romane a lui Rafael.

Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael. Formatul circular conferă tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creează senzația de legănare. Foarte omenești sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei și mișcarea micului Iisus, precum și îmbrățișarea lor, care subliniază esența intimă a scenei.

Fiind în slujba Vaticanului, dar primind și comenzi particulare, Rafael – în afara nenumăratelor Madone – a pictat numeroase compoziții pe teme religioase, răspunzând cerințelor epocii sale. Tehnica folosită a fost fie uleiul pe lemn, fie fresca.

Roma, care ajunsese capitala Renașterii italiene, era în același timp și orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa și-a dorit să glorifice această epocă și să-l însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu a mai dus-o la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor și pictor al Renașterii italiene, notează: “Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit”.